Andreea Diana Sanduloiu - Photography: ianuarie 2008

Saptamina dinaintea Craciunului.

Vorbesc cu Minerva Vincze din Timisoara care imi spune ca se organizeaza megatura in Vladeasa in week-endul 22-23 decembrie, tura mixta, cu canoele pe Lacul Dragan iar apoi pe skiuri de tura pana la cabana Vladeasa.
Uau! Deja imi sfaraie calcaiele! Promit ca incerc sa-mi rezolv sa pot merge si eu. Se anunta trupa mare si faina din Arad, Timisoara si nu numai …o mini-intalnire Alpinet.
Ca urmare, simbata dimineata, plecam o gasca din Cluj, formata din Vasi Perju, Ionel Bîndeanu, Ana Leoca, Andreea si Anca Sanduloiu din Pitesti - sosite de vineri la Cluj, Iulius Carebia din Timisoara - sosit si el la Cluj, plus subsemnatul. Ne urcam in masini dimineata pe la 8 si plecam spre Valea Draganului - Lacul Dragan. Incet, incet printr-o ceata densa ajungem la Huedin, unde ne mai oprim pentru niste cumparaturi si pentru a pune la posta o scrisoare pt. Mos Craciun. Ceata densa si poleiul continua si dincolo de Huedin, dar eu stiam din prognoze ca la munte e cald si soare. Abia astept sa ajungem … Prognozele nu se inseala si cum trecem de Huedin si ne indreptam spre lacul Dragan, ceata se risipeste si apare soarele... Uraaa!
Ajungem la lac, unde deja ne astepta gasca venita din Arad si Timisoara - Zsolt Torok si catelusa lui Lexa, Silviu Silaghi, Sorin Rechitan, Minerva Vincze, Florin Stana, Alin, Ionut si Gabi (Pîr-Pîr). Ei au venit cu canoele inchiriate de la Parcul Naţional "Lunca Mureşului" de linga Arad, iar canoele: Best sports, ca sa traversam lacul Dragan.

Ard de nerabdare si am emotii...pentru mine e prima oara cind urmeaza sa practic acest sport. Cind am sosit noi, canoele erau trase deja la lac, asteptau sa ne imbarcam. Noi ne echipam pentru tura si totodata echipam si canoele cu rucsaci si cu skiuri. Suntem 15, ne impartim: 3 canoe a cate 3 locuri si 3 a cate doua, deci la fix. Rind pe rind, ne lansam la apa.. nu stiu cum va fi… mi se explica sa nu fac miscari bruste si in special sa nu fac nicio cumpana in canoe, daca nu vreau sa fac o baie in apa rece ca gheata.. Ok, promit sa fiu cuminte. Primii se lanseaza Zsolt cu catelusa Lexa si Gabi, apoi urmeaza barca noastra: Iulius in spate, pe post de carmuitor, eu la mijloc si Ana in fatza; apoi se lanseaza Florin si cu Sorin intr-o canoe; Andreea, Anca si Mini in alta si ultimii Silviu, Ionel si Vasi.
In citeva clipe toate barcile sunt la apa, incepem sa vaslim, avem de ocolit in prima faza niste busteni deci trebuie sa facem primele manevre... nu e greu deloc de vislit o canoe...ne place. Eu impart canoea cu Ana si cu fratzika Iuliusica…

Apa e lina, nu prea sunt valuri, e soare, nu e foarte frig, e superb ce mai... Incet incet ne obisnuim si vaslim din ce in ce mai bine si mai repede… Fotografii incep sa faca….ati ghicit, poze.. au si ce fotografia…

Pe la jumatatea drumului facem o escala intr-un golf al lacului Dragan, pe partea drepta de mers, in directie sud-vest, de unde urcam pina la o cabanuta sa luam masa pe o terasa la soare. Peisajul e superb...soare, zapada, cer senin, cabanute rasfirate printre brazi, lacul in zare… parca nu am mai pleca de acolo. Mincam, glumim, Anca ne distreaza cu rasul ei colorat si cu bateriile ei Duracell (baterii de ras, ce nu se termina niciodata), ne jucam dartz cu niste sagetzi gasite la cabana, apoi umpic in zapada, alergam ca niste copii, zburdam, facem o poza de grup si plecam mai departe. Avem drum lung de batut, pina seara trebuia sa ajungem la cabana Vladeasa... si timpul trece.

Ne imbarcam in canoe si cu burtile pline parca vislim mai cu spor. Ne incalzim si la un moment dat eu cu Iulius renuntam la polare si incepem sa vislim la bustul gol; moment neratat de paparazzi din celelalte barci sa ne faca fotografii... de scandal:-)

La un moment dat se incinge si un concurs intre canoe, nu mai stiu cine cistiga, oricum grija principala era sa nu ne ciocnim..

.................

Incet incet ajungem la liman, unde acostam si incepem debarcarea. Cu grija iesim din canoe, sa nu cumva sa ne rasturnam ca...tiganu la mal:-), tragem canoele pe mal si cautam diferite locuri in padure, unde sa le ascundem. Urmeaza sa le lasam acolo pina a doua zi, deoarece excursia continua pe skiuri de tura. Fiind padure de brad, foarte deasa gasim foarte repede ascunzisuri. Dupa ce am ascuns barcile incepem echiparea. Ne luam claparii de tura, atasam pieile de foca, ne punem rucsacii in spate si pornim la drum. Pe skiuri suntem urmatorii: Anca, Andreea si Mini, Pîr-Pîr cu semnul... incepatorului, Zsolt, Florin, Silviu, Alin, si cu mine, Iulius. Restul: Ana, Vasi, Dan, Ionel, Sorin, Ionut pe jos dupa noi, sau noi dupa ei...urma sa vedem.

Si asa a inceput tura pe skiuri. Prima portiune a fost cea mai dificila. Desi ne-am pus skiurile in picioare, am renuntat la ele dupa 30 de metri, la intrarea in padurea de brad, unde cu greu am inaintat pana ce am dat de drum. Ce-i greu a trecut, ce-i lung acuma vine. Si uite asa am pornit la drum, mai cu o poveste, mai cu un cantec spre Vladeasa. Varful (mai precis releul) se vedea de pe drum, chiar si de pe lac, nu parea o distanta prea lunga. Cateva ore sunt de ajuns.

Pe la ora 18-19 ar trebui sa fim la cabana, in acest ritm. Zsolt, fiind cel mai experimentat conduce grupul incet incet spre Platoul Vladesei, fiind deseori "intrerupt" la statie de catre Pîr-Pîr ("Gabi cătă Zsolt, terminat"). Ne mai oprim sa facem poze, sa mai mancam o ciocolata si continuam drumul. Urmeaza o faza haioasa la trecerea peste un rau mic pe bolovani unde Andreea nu-si prea gaseste echilibrul pe bolovanii inghetati si aterizeaza cu un picior in apa. Intreaga vale se cutremura...de rasul zglobiu si colorat al Ancai.

Treptat se insereaza, iar intunericul ne prinde intr-o poienita sub creasta Vladesei, langa niste stane, un loc deosebit. Apare si luna, luna plina, ce ne lumineaza tot drumu`. Pe o asa lumina poti sa citesti si ziarul, vorba lui Florin. Trecem pe frontale, deoarece in padure este bezna si avem nevoie. Undeva, deasupra poienii fotografii mai mult sau mai putin experimentati se opresc pentru a imortaliza momentul. Cu o asa lumina nocturna e pacat sa nu faci poze. Andreea cu Sorin se pun la poze, iar restul isi continua drumul.

Urcusul prin padure, prin zapada afanata a durutat putin mai mult decat am estimat si toata lumea se intreba unde este cabana. Incetisor ajungem intr-o mica sa de unde iar prin padure in scurt timp ajungem pe creasta. Pe cer mii de stele, luna plina...vizibilitate maxima. Se vede o imensa mare de nori, undeva in dreptul Huedinului, care se termina undeva in partea de nord cu muntii Gutai-Tibles. Usor se zaresc si muntii Rodnei, cu siguranta a doua zi vom avea o panorama de exceptie.

Ce poate fi mai minunat pentru skiori decat momentul in care se termina urcarea, cand renunta la piele de foca, multumindu-le ca si-au facut din nou datoria, trecerea legaturilor si a claparilor pe modul de ski, de coborare. In vale se vede cabana, este o coborare lunga spre deliciul nostru. Inca nu putem cobori, mai trebuie sa-i asteptam pe fotografii ramasi in urma, care in cele din urma ajung.

Urmeaza coborarea spre cabana, care ne-a dat mult de furca. Zapada pe alocuri crusta de gheata, pe alte locuri pulver ne-a ingreunat foarte mult si am ajuns in mijlocul partiei toti cu skiurile in sus...in afara de Anca, care a aterizat pe un bolovan...si apoi pe spate.:-)

In cele din urma ajungem cu bine la cabana, unde ne uscam, mancam, povestim, glumim...atmosfera de cabana. Ne intalnim cu Ionel Suciu (Nelutzu), care a venit din Rachitele special pentru noi. Deja nu mai e mini-intalnire Alpinet, ci e chiar intalnire. Apoi mergem cu totii in camera noastra unde facem niste acrobatii si treptat adormim toti.

A doua zi dimineata, duminica, 23 dec. 2007 suntem treziti de lumina soarelui.

O vreme splendida se prezinta; ne ridicam si ne uitam pe geam, nu ne vine sa credem. O asa vreme rar prinzi la munte: cerul de un albastru senin, niciun nor pe cer, vizibilitate maxima. Direct de pe geam zarim M-tii Rodnei...o creasta splendida. Aflam ca fetele, Andreea si Mini s-au trezit cu noaptea in cap si au pornit sa pozeze rasaritul.

Este extraordinar de cald, asa ca mai stam putin la soare sa ne bronzam si incet o luam inapoi, dar nu direct spre sa si apoi pe vale in jos, ci pe Vf. Vladeasa (1836m). Alaturi de noi mai urca si Nelutzu impreuna cu salvamontistii din Margau. Din nou ne oprim peste tot la poze, vremea este de vis.

Ajungem si pe Vf. Vladeasa de unde avem o panorama foarte deschisa si vedem spre nord-est muntii Calimani, Rodnei, Tibles; spre nord muntii Gutai, si muntii din Ucraina; spre sud-est vedem Retezatul, Parangul, in departare. In apropiere vedem Trascaul, Muntele Mare, Curcubata Mare, Platoul Padisului din Muntii Bihor.

Poze peste poze si o pornim la vale. Noi, cei cu skiuri. Ceilalti coboara direct prin padure pana in Poiana Prislop, pe Valea Draganului, loc unde urmeaza sa ne intalnim.

.................

Cei aflati in tura de trekking am ales un traseu diferit de pe virf, urmind sa ne intilnim cu ceilalti, aflati pe skiuri in Poiana Prislop. Am plecat asadar pe un traseu nemarcat, avind insa in raza vizuala, mai jos, poiana unde urma sa ajungem.
Coborim usor printre brazi cautind un culoar de acces cit mai usor, zapada este afinata, usor moale, iar in unele locuri ne afundam pina la briu.
Ajungem intr-o poiana larga, necalcata de curind de nimeni, covorul de zapada e intact. Ne ghidam ochiometric, facem dreapta si intram in padure pentru a cobori in Poiana Prislop. Coborirea printre brazii rari este excelenta, dar trebuie sa avem grija sa nu ne abatem de la directie, traseul nefiind marcat. Dupa circa jumatate de ora zarim printre brazi, in vale, poiana care straluceste alba in soare. Grabim pasul, trecem un parau si ajungem exact la stina unde ne astepta restul grupului, cei care au coborit de pe virf pe skiuri.

.................

Si-am pornit cu deviza DO OR DIE!! Coborarea nu prea arata a coborare, deoarece platoul Vladesei nu este foarte abrupt, ci mai mult cu denivelari, dar ajungem in saua de unde coboram in partea estica, catre lac. Aici schiem foarte mult prin padure. pe un drum de munte. Zsolt in fatza cu avant, eu il urmez, iar in spate restul trupei. Coboram ce coboram si ajungem in partea superioara a poienii Prislop, de unde se inclina mai mult panta.

Prin zapada afanata, printre brazi, in tandem, incercand sa impletesc urmele lui Zsolt ma simt ca in rai. Este ce iti poti dori cel mai mult de la o pereche de skiuri. Ajungem prin niste cristiane frumoase la o stana, unde Andreea si Mini (care nu au mai urcat pe varf) stateau la bronzat.

Imi simt sangele ca fierbe in mine asa ca ii propun lui Zsolt sa mai facem o urcare pana vin ceilalti. Punem repede focile si urcam cat de sus putem, de unde refacem coborarea, tot in tandem.

Ajungem jos fericiti si impliniti. Vine si restul trupei pe skiuri, ajung si cei care au coborat pe jos. Aliniem frumos skiurile pe stana, rucsacii in fata si ne aliniem la poza. Peisaj elvetian.

Pornim cu totii spre lac si intampinam destule obstacole la coborare. Multe portiuni sunt fara zapada, fade...cu mult pietris pe care skiurile "plang". Mai pe skiuri, mai pe langa ele ocolim aceste portiuni si in cele din urma ajungem la malul lacului.

.................

Rasuflam usurati cind gasim toate canoele in padure, asa cum le-am lasat. Le tragem rapid la apa si ne echipam in viteza deoarece seara se lasa cu repeziciune. Ziua e mica, e trecut de ora 16 si se insereaza.
Rand pe rand lansam barcile la apa si incepem sa vaslim. Aprindem frontalele si in linistea serii se aud pagaile cum spinteca apa.

Peisajul e miraculous: un sir indian de luminite plutitoare, apa neagra si luna care apare de dupa culme…trebuie sa avem grija totusi sa nu ne ciocnim, furati de peisaj…
La un moment dat Zsolt aflat intr-una dintre barcile din fata ne spune ca putem face o escala la un ceai la una dintre cabanele pe linga care am trecut cu o zi inainte cind am mincat, la invitatia unei gazde foarte primitoare, doamna Adriana Vlad … Zis si facut, acostam barcile la mal, in acealsi loc ca si ieri, la lumina frontalelor urcam la cabana. Din pacate Florin si Sorin care se aflau mult in fatza noastra pe lac, s-au indepartat si au ratat escala la cabana... Ceai cu miere, alune, glume, buna dispozitie… timpul trece pe nesimtite si cu parere de rau trebuie sa plecam mai departe. Nu inainte de a colinda gazdele atit de primitoare, doar mai sunt 2 zile pina la Craciun.
Inapoi la barci, luna deja se oglindeste in lac si lumineaza ca ziua, aproape nu avem nevoie de frontale. E destul de frig, se formeraza si valuri si trebuie sa vislim cu atentie, barcile sunt destul de incarcate, noi, rucsaci, schiuri…

Incet ne apropiem de malul unde trrebuie sa coborim. Florin si Sorin, ajunsi inaintea noastra ne striga de pe un promontoriu sa aprindem frontalele sa ne fotografieze de sus.

Ocolim bustenii cu succes, deja suntem maestri in vislit ce ma… acostam, rind pe rind, si ducem canoele la trailer, cu atentie sa nu le lovim sau zgariem.
Le incarcam, baietii se ocupa de fixarea lor, apoi incarcam bagajele in masini si … gata de drum.

Totul a iesit perfect, o tura de nota 10.
Multumim trupei din Arad ca ne-au invitat abia asteptam sa repetam experienta. O sa le propun si eu o tura cu barca pe.... Nera?

Text: Dan Izvoreanu (partea cu vaslitul); Iulius Carebia (partea cu skiatul);

Fotografii: Ana Leoca, Andreea Sanduloiu, Minerva Vincze, Sorin Rechitan, Florin Stana, Iulius Carebia.

Cu multumiri speciale Parcului Naţional "Lunca Mureşului"

Articol postat initial pe Alpinet